Skip to content
Produs educațional

Produs educațional

„Cunoaștere locală și patrimoniu natural”

Produsul își propune să prezinte atracțiile legate de cunoașterea locală, tradițiile, obiceiurile și monumentele naturale din regiune prin intermediul unor materiale video ce vor fi publicate pe site-ul proiectului.

Cunoașterea specificului local anchorat în mediul natural contribuie la o mai bună vecinătate, înțelegere, cooperare, depășirea prejudecăților și eliminarea clișeelor etno-culturale între națiuni. Obiectivul principal este facilitarea accesului la istoria locuitorilor și la monumentele naturale pentru persoanele cu dizabilități sau din grupuri dezavantajate (venituri mici).

Din cauza limitărilor financiare sau fizice, aceste persoane nu pot călători în mijlocul naturii, în locuri mai puțin accesibile sau nu pot participa la evenimente cognitive/recreative, simțindu-se marginalizate. Rezultatele vor fi accesibile publicului larg din zona transfrontalieră și din întreaga lume, asigurând promovarea patrimoniului natural și a cunoașterii locale.